Scleroza multipla este cea mai frecventa dintre afectiunile demielinizante ale sistemului nervos central, fiind totodata si cea mai frecventa afectiune neurologica a adultului tanar. De fapt, este vorba despre o boala inflamatorie autoimuna, atacul imun fiind directionat nu doar impotriva mielinei (invelis al axonilor), ci si a axonilor si oligodendrocitelor (celule ce sintetizeaza mielina).
Cauze. In ciuda eforturilor depuse de cercetatori, cauza exacta ramane inca o
necunoscuta. Au fost formulate mai multe ipoteze cu privire la factorii ce ar putea conduce la aparitia acestei afectiuni: factorul genetic, unii factori de mediu (predomina in regiunile nordice), o afectiune virala aparuta in copilarie. Toate acestea par sa joace un rol in declansarea atacului imun.
Forme clinice :
— forma recurent-remisiva (75%) – se caracterizeaza prin pusee clinice, cu recuperare completa sau nu. Puseele sunt separate in timp de luni sau ani.
— forma primar progresiva (10-15%) – se caracterizeaza prin deteriorare progresiva inca de la debut, fara remiterea deficitelor neurologice.
— forma secundar progresiva – survine la aproximativ 65% dintre pacientii cu forma recurent-remisiva initial, caracterizandu-se prin recuperare partiala dupa pusee si progresie continua.
— forma progresiva cu recurente – caracterizata prin progresie continua de la debut, dar cu episoade acute de agravare a tabloului clinic.
Simptome. In cadrul acestei patologii poate aparea orice semn sau deficit neurologic. Mai frecvent se intalnesc: tulburari de sensibilitate (furnicaturi, intepaturi, amorteli, semnul Lhermitte, semn tipic, care consta in senzatie de ,,soc electric” de-a lungul coloanei vertebrale declansate de flexia capului), slabiciune musculara, spasme musculare sau chiar dificultati de deplasare, pierderea echilibrului, lipsa coordonarii miscarilor (ataxie), anomalii vizuale (vedere incetosata, vedere dubla, nevrita optica, constand in pierderea monoculara a vederii insotita, eventual, de durere), vertij, tulburari mictionale (retentie de urina sau incontinenta), tulburari de vorbire, disfagie.
Pe masura ce boala avanseaza tabloul clinic poate fi completat cu: fatigabilitate marcanta, tulburari cognitive (pierderi de memorie, dificultati de concentrare etc.), probleme emotionale (depresia, anxietatea, mania, dementa), disfunctii sexuale, precum si agravarea simptomatologiei de debut.
Simptomele din scleroza multipla pot varia de la o persoana la alta, intre atacuri putand disparea complet sau se pot agrava prin expunere la temperaturi ridicate sau in urma unei infectii virale.
Diagnosticul. Pentru a se pune acest diagnostic trebuie demonstrata prezenta a doua pusee, cu deficite neurologice distincte si la distanta de timp. Dintre testele efectuate, cel mai important este RMN-ul, fiind obligatoriu in stabilirea diagnosticului, sensibilitatea lui in privinta detectarii leziunilor de scleroza multipla dovedindu-se a fi de peste 90%. Se mai pot efectua : punctie lombara (examenul LCR este modificat in 90% din cazuri), potentiale evocate (capabile sa demonstreze leziuni asimptomatice la nivelul nervilor, testul potentialelor evocate vizuale fiind cel mai important) si uneori EEG care poate arata anormalitati nespecifice.
Tratamentul : In pofida cercetarilor facute, nu exista un tratament care sa determine vindecarea afectiunii. Prin medicatia actuala se incearca modificarea evolutiei naturale a bolii, in sensul alungirii distantei dintre recaderi, scurtarii duratei si reducerii severitatii puseului, incetinirea progresiei bolii si a invalidarii neurologice. Inceperea tratamentului cat mai curand posibil de la punerea diagnosticului este un deziderat in vederea obtinerii unor rezultate cat mai bune.
