Dupa problemele provocate de criza din Libia, sectorul de aparare al Europei cunoaste acum o perioada de stagnare ce a obligat Polonia, care asigura presedintia turnanta a Uniunii Europene, sa isi reduca drastic ambitiile pe care le prezentase la inceputul acestei luni.

Inainte de a prelua presedintia semestriala a UE pe 1 iulie, liderii polonezi si-au promovat intens dorinta de a face din relansarea Europei Apararii una dintre axele lor majore pentru cea de-a doua jumatate a acestui an.

Mai exact, Polonia intentiona sa exploateze la maxim noile posibilitati oferite de Tratatul de la Lisabona, cum ar fi constituirea unei cooperari militare cu geometrie variabila din nucleele tarilor celor mai avansate.

Insa entuziasmul partenerilor sai europeni, de care Polonia depindea pentru indeplinirea ambitiilor sale, a lipsit cu desavarsire, ceea ce i-a obligat pe liderii de la Varsovia sa accepte punerea in aplicare a unui program mult mai modest.

In acest sens, pe 18 iulie, cei 27 de ministri de Externe ai UE vor examina un raport realizat de Inaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe si Securitate, Catherine Ashton, ce prezinta mijloacele militare si civil-militare pe care europenii le pot imparti intre ei.

Varsovia nu mai incearca acum sa isi ascunda dezamagirea provocata de abandonul Frantei, a recunoscut un responsabil guvernamental european sub protectia anonimatului, reamintind dezacordurile dintre europeni cu privire la dosarul libian.

Franta si Marea Britanie au fost atunci primele pe lista statelor favorabile interventiei armate in Libia, in timp ce Germania si Polonia au format o tabara adversa, cea a tarilor care se opuneau acestui tip de actiune.

Rezultatul a fost insa unul total nefavorabil Uniunii Europene, care a fost indepartata complet din teatrul de operatiuni libian.

Asadar, “despre ce relansare a politicii europene de aparare comuna vorbiti? Europa Apararii nu exista in prezent si are putine sanse sa evolueze” pe termen scurt, afirma recent un inalt responsabil german sub protectia anonimatului.

Situatia a fost totusi schimbata de cele doua tratate de cooperare militara semnate de Franta si Marea Britanie in noiembrie 2010, cele doua puteri europene hotarandu-se “sa mearga singure inainte in mod bilateral”, a explicat un responsabil polonez sub protectia anonimatului.

“Pentru noi, semnalul este clar: daca nu aveti alaturi de voi cele mai mari doua puteri miliare ale UE, este greu sa realizati Europa Apararii”, a regretat acelasi responsabil polonez, citat de AFP.

Apropierea brusca dintre Franta, pana atunci cel mai inversunat aparator al politicii europene de securitate si aparare, si Marea Britanie, cel mai “fidel” opozant al sau, a socat si mai mult comunitatea europeana.

Asa se face ca, la Bruxelles, “in acest moment ne este greu sa urmarim pozitia franceza asupra Europei Apararii”, mai ales ca, “la cel mai inalt nivel de la Paris, nu mai arde aceeasi flacara” europeana, a apreciat un responsabil militar european.

Se pare ca de vina pentru aceasta rasturnare de situatie ar fi revenirea Frantei in structura militara a NATO (Alianta Nord-Atlantica), care a facut ca, in Libia, europenii (in acest caz francezii si britanicii) sa demonstreze ca isi pot asuma un rol in prim-planul unei operatiuni ce se desfasoara sub comanda Aliantei.

In aceste conditii, “ne putem intreba daca nu se va reveni la promovarea unui stalp european de aparare in cadrul NATO”, asa cum era la moda in anii ’80-’90, a sugerat un inalt responsabil militar aliat.