16 oameni. Atati asteptau sa intre in Pizzeria da Michelle cand am ajuns noi acolo, intr-o luni seara, la 21:47. Parfum, “sunt vreo 15″, zice Bogdan, “nu 40, cati a avut tipa aia in fata”. Deci e de bine, prindem un loc la masa pana se inchide, adica in urmatoarea ora si aproape jumatate.
N-am stat mai mult de 15 minute in strada. Am luat un bonulet de ordine si am asteptat sa iasa unul dintre ospatari sa ne strige. Ca nu prea stiam cum se zice 64 in italiana, e doar un detaliu. Cum, necum, ne-am prins ca ce striga el acolo e 58 dupa care am tot adunat cate unu, cate unu. Pana cand ne-a venit randul si am intrat in acest templu al pizzei Margherita.
Pe principiul putin, da bun, in da Michele se servesc doar doua tipuri de pizza: Margherita si Marinara (rosii, busuioc, usturoi, ulei de masline). Iar de baut ai trei variante: apa, suc sau bere. Totul intr-un ritm alert, intr-un haos organizat (da, exact ca traficul din Napoli). Comanzi, mananci, platesti si pleci. Nu de alta, dar stii ca sunt oameni care asteapta la usa si vezi cum ospatarii zumzaie in jurul tau strangand farfuriile goale, luand comenzile sau aducand pizzele aburinde.
Din momentul in care ne-a fost luata comanda, a durat fix 3 minute sa apara pizzele in fata noastra. O compozitie pe cat de simpla, pe atat de delicioasa. Blat foarte subtire, sos de rosii gustos, fiecare bucatica mi s-a parut ca se topeste in gura. Margherita a fost, cu siguranta, cea mai buna mancata ever, la Marinara nu am termen de comparatie. N-am prea intalnit-o in meniurile de la noi si nici din alte orase italiene.
La final, nota de plata pentru doua pizze mari si doua beri: 12 euro. Am iesit de la da Michelle ghiftuiti si ne-am bucurat de plimbarea scurta, pe stradute, pana la hotel. A mai durat ceva pana ne-a trecut agitatia captata in pizzerie. Si atunci ne-am intrebat daca nu cumva toata atmosfera contribuie la succesul da Michele. Oare daca am fi avut timp sa savuram mancarea in tihna, daca n-ar fi fost coada de afara si entuziasmul din jur, ni s-ar fi parut la fel de buna?
Greu de zis. Cert e ca daca o sa mai ajungem prin Napoli, o sa repetam experienta pe care v-o recomand si voua, cu toata increderea.
Alte pizzerii testate:
Il Pizzaiolo del President (Via Tribunali 120/121) – dupa ce am asteptat 15 minute sa ni se ia comanda, in conditiile in care erau doar doua mese ocupate in toata pizzeria, ne-am hotarat sa luam pizza la pachet. Dintre tot ce am mancat in Napoli mi s-a parut cea mai scarboasa. Poate si pentru ca am mancat-o calaie, dar zau, avea mult prea mult ulei, iar sosul de rosii folosit imi semana la gust cu tocana facuta de bunica.