Ce este globalizarea? Ce este nationalismul? Cum putem intelege teoria politicii in lumina acestei dihotomii? Acest articol incepe cu o incercare de a clarifica relatia dintre globalizare (ca proces) si nationalism (ca pozitie teoretica). Apoi se trece la discutarea relatiei dintre globalizare si nationalism in politica democratica. Sunt abordate intrebarile de retorica si daca exista dezacorduri materiale care sa corespunda confruntarii strict discursive.
Relatia dintre aceasta dihotomie si domeniul esteticii politice este apoi luata in considerare, inainte de a se incerca sa distinga diferitele aparari ale globalizarii si ale nationalismului unele de altele, oricat de partial.
Caracterizarea dezbaterii dintre aparatorii globalizarii si nationalismului
Cum putem caracteriza cel mai bine dihotomia dintre globalizare si nationalism? Merita sa incepem cu o incercare de clarificare a unor terminologii confuze. In timp ce globalizarea este un proces, desi unul dintre care termenii sunt sever disputati. Termenul care ar putea fi cel mai bun pentru a-i desemna pe cei care considera ca globalizarea este un „lucru bun” este globalismul. Cu toate acestea, globalismul a capatat conotatii atat de specifice, negative in ultima vreme, incat termenul pare ciudat, desi va aparea periodic in acest articol.
Discutia filozofica despre globalizare si nationalism este una noua. Intr-adevar, acest mod de a caracteriza evolutiile din economie, politica si cultura este in sine destul de nou. Una dintre primele intrebari de adresat este cum ar trebui sa definim aceste doua ideologii opuse. O definitie echilibrata va fi cat mai libera de peiorative, de denaturare, permite sa aiba loc o conversatie si, prin urmare, justifica folosirea noastra a acestor doi termeni opusi ca cadru pentru un discurs productiv despre problemele politice contemporane.
Sa incepem cu o definitie provizorie. globalizarea reprezinta o aparare a fluiditatii sporite a bunurilor, bogatiei, oamenilor si culturii dincolo de frontiere. Perspectiva globalizarii este una in care suntem restrictionati in mod arbitrar de granitele nationale (si intr-adevar de alte forme de excludere de identificare) in asa fel incat vietile noastre sunt mai dificile si, prin urmare, se pierd multe oportunitati de colaborare pe probleme comune.
Contextul Democratic
Pentru a merge mai departe, este necesar sa separam anumite subiecte si sa ne gandim daca si in ce masura se poate dezvolta discursul in cadrul acestora cu referire la confruntarea dintre globalizare si nationalism.
Sa incepem cu politica, si in special cu politica electorala democratica. Este important sa tinem cont de irationalitatea democratiei atunci cand incercam sa o analizam. Pana la urma, nu exista niciun motiv sa credem ca modul in care se desfasoara o campanie politica democratica are mult de-a face cu starile materiale si nu cu o acumulare de accidente de persuasiune.
Incadrarea acestuia din urma in termenii unei confruntari intre globalizare si nationalism este adesea extrem de utila. Intr-adevar, globalizarea si nationalismul pot fi intelese in acest context ca doua estetici politice opuse.
Globalizarea ar putea, de exemplu, sa exprime un anumit tip de incredere fata de noi forme de politica inca nerealizate, posibilitatea ca politica sa depaseasca teatrul actual de guvernare nationala. Pe de alta parte, nationalismul ar putea face apeluri la conservarea a ceea ce avem in prezent, la instabilitatea lumii dincolo de granita nationala cunoscuta. Acestea sunt moduri comune in care pozitiile cu privire la globalizare corespund unor perspective politice mai largi. Cu toate acestea, tocmai caracterul alunecos al acestor termeni in raport cu „imaginea de ansamblu” politica (adica in ceea ce priveste ideologiile ca atare) este ceea ce face o analiza a globalizarii si nationalismului atat de dificila si atat de interesanta.
Dispozitive retorice?
Modul mentionat mai sus de a concepe diferenta dintre globalizare si nationalism (globalizarea ca exprimand optimismul cu privire la noile moduri de a face politica, nationalismul ca conservarea structurilor existente de stabilitate politica) ar putea parea sa le constituie, intr-un anumit sens, mai degraba dispozitive retorice decat concepte rationale. prin care se poate structura actiunea politica (in afara oricaror incercari de a modifica perceptia publica).
Cu siguranta, atat nationalismul, cat si globalizarea sunt instrumente retorice puternice. Exista o semnificatie totemica in a te referi la cineva ca „nationalist” sau „globalist”, independent de orice politica anume care ar putea fi asociata cu acesti termeni.
Forta discursiva este, daca este ceva, sporita de insasi lipsa de forma a esteticii politice asociate acestor termeni. Luati binarul despre care am discutat mai sus, de exemplu, in care nationalismul reprezinta stabilitate si globalizare pentru posibilitati nerealizate. Ne putem imagina, desigur, o globalizare conservatoare care pune accent pe relatiile preexistente dintre economii si culturi. Pe de alta parte, nationalismul poate fi, de asemenea, conceput ca fiind radical si care urmareste sa remodeleze societatile, un nationalism care prospera pe — mai degraba decat sa se opuna — instabilitatii.
Estetica Politica
Aici incercarea de a delimita relatia dintre nationalism si globalizare se transforma intr-o problema de estetica politica. Ce este estetica politica? Care este relatia dintre politic si estetic?
Aproximativ, putem concepe estetica politica ca studiul politicii, sistemelor si proceselor sale in ceea ce priveste elementele sale estetice. Insasi ideea de „teatru politic” sau de „text” politic (fie ca este o lucrare de teorie politica, un document constitutional sau o declaratie de politica) implica o dimensiune estetica a politicii. Intelegerea dimensiunii estetice a politicii inseamna a intelege unde in politica este componenta estetica care lucreaza cel mai mult.
Avand in vedere lipsa unei definitii stricte a dihotomiei globalizare-nationalism in termeni de schimbare politica practica, ne-am putea intoarce la taramul esteticii pentru a explica atractia acestor categorii. Gama de calitati estetice care pot fi atribuite ceva si, chiar mai larg, judecatile estetice care se pot face despre el, sunt extrem de larg. Exista un grup de calitati estetice care par sa se grupeze in jurul categoriilor de globalizare si nationalism intr-un mediu politic dat si se manifesta in forme de exprimare politica ca un curent subteran.
Punctul de estetica politica
Cu toate acestea, asta nu inseamna ca globalizarea si nationalismul reprezinta propria lor armata mobila de semnificanti estetici. Exista un sens in care dihotomia dintre globalizare si nationalism constituie o disputa asupra valorii esteticii politice in sine.
Nationalismele, in general, tind sa puna mai mult accent pe elementele simbolice ale politicii. Germania nazista este aproape inevitabil primul studiu de caz pentru orice incercare de a lega estetica la politica. Atasamentul nationalismului fata de estetica sa depaseste un fel de instrumentalizare a trasaturilor estetice, ci un atasament independent. Ideea de a face lucruri in scopuri simbolice, ideea ca independenta statului-natiune este un act simbolic, este specifica nationalismului.
Intr-adevar, dihotomia dintre globalizare si nationalism poate fi conceputa ca o extensie a problemei construirii politicii in sine. Anumite teorii ale politicii stabilesc acest punct mai explicit decat altele. Carl Schmitt, de exemplu, a sustinut ca politica incepe exact ca punctul in care putem face distinctii intre prietenii nostri si inamicii nostri, iar dezbaterea despre globalizare si nationalism nu este altceva decat o incercare de a face chiar aceasta distinctie.
Forme de nationalism si globalism
Desi acest articol a incercat pana acum sa evidentieze diferentele dintre nationalism si globalizare, este important de subliniat ca confruntarile moderne dintre aceste doua moduri de gandire sunt partial definite prin insasi fluiditatea lor.
Formele liberale de nationalism tind sa sublinieze valoarea pragmatica a gandirii politicii in termeni de stat-natiune, mai degraba decat orice „drept” etnic profund sau intrinsec. In mod similar, in masura in care globalismul este adesea postulat ca o pozitie politica pragmatica, el este, de asemenea, cel mai bine inteles ca receptiv la nationalism in anumite limite clar prescrise. La urma urmei, globalizarea este un proces care, cel putin din punctul de vedere globalist al lucrurilor, nu poate fi oprit (sau cel putin, nu poate fi oprit fara alte compromisuri severe). Avand in vedere ca, persistenta anumitor forme de organizare nationala nu este problematica in sine pentru cei care sunt in favoarea globalizarii, chiar daca se asteapta in mare masura ca acestea sa dispara pe termen lung.
Aici putem face distinctia intre forme de nationalism/globalism care sunt pozitii mai mult sau mai putin „pragmatice” si cele care exprima un alt angajament, mai absolut. De asemenea, putem incerca sa distingem nationalismele si globalismele care inteleg ideologia lor ca fiind o observatie a inevitabilitatii istorice, impotriva celor care considera ideologia lor ca fiind o pozitie impotriva, in ciuda, indiferent de istorie.
