Filosoful si polemicistul german din secolul al XIX-lea Friedrich Nietzsche a sustinut ca „Dumnezeu a murit”, intr-o carte numita Asa a vorbit Zarathustra , 1883, care este adesea descrisa ca o opera de fictiune filozofica sau teorie-fictiune.
Dar ce a vrut el cu adevarat sa spuna prin aceasta si care este semnificatia afirmatiei lui Nietzsche ca „Dumnezeu a murit” pentru cei care incearca sa o inteleaga astazi? Pentru a intelege la ce ajunge cu adevarat Nietzsche aici, este esential sa patrundem in contextul mai larg al gandirii lui Nietzsche.
Cultura occidentala se schimba
In Asa a vorbit Zarathustra , ideile lui Nietzsche sunt transmise de un personaj numit Zarathustra, care vorbeste in moduri ambigue si aparent contradictorii. Astfel, Nietzsche incearca sa faca fata modalitatilor in care cultura occidentala se schimba sau s-a schimbat deja intr-un moment de mari revolte societale, pe masura ce gandirea iluminismului si revolutia industriala au luat stapanire, iar structurile normative ale societatii si religiei au fost imprastiate in dezordine. . Declaratia sa este, prin urmare, una dintre cele mai cunoscute si controversate expresii ale acelei schimbari.
Este important sa intelegem afirmatia lui Nietzsche in acest context filozofic si istoric nu ca o simpla declaratie despre existenta sau inexistenta unei fiinte divine, ci o observatie profunda despre peisajul cultural in schimbare si potentialele sale implicatii pentru valorile si sensul uman.
Religia devenea invechita
In primul rand, aceasta este o revendicare pur culturala. Afirmatia ca „Dumnezeu a murit” nu este menita sa fie luata literal ca moartea fizica a unei fiinte divine. In schimb, simbolizeaza o schimbare semnificativa in cultura si societatea occidentala, in special in domeniul credintelor religioase si morale. Nietzsche observa declinul treptat al valorilor religioase traditionale si, oricat de critic era el cu ele, era la fel de socat de modul in care erau inlocuite. In special, viziunea crestina asupra lumii, asupra moralitatii si asupra societatii disparea rapid, fara ca un echivalent sa-i ia locul.
Pe de alta parte, Nietzsche a recunoscut ca stiinta, ratiunea si secularismul castigau toate in importanta. Prin urmare, credintele religioase traditionale isi pierdeau monopolul asupra mintii oamenilor si asupra capacitatii lor de a modela modul in care oamenii se comporta. In trecut, religia a jucat un rol central in furnizarea de sens, scop si indrumari morale pentru indivizi si societate. A fost un depozit de sens si a atins profund aproape fiecare parte a vietii oamenilor. A servit drept fundatie pentru o intelegere comuna a lumii si a locului oamenilor in ea. Cu toate acestea, Nietzsche credea ca odata cu declinul credintei religioase, exista pericolul unui vid moral si existential. Fara indrumarea unei zeitati transcendente sau a unei ordini divine, oamenii s-ar putea confrunta cu o criza de valori si sens.
Valorile culturale se schimbau
In acest context, „Dumnezeu este mort” devine o metafora a pierderii adevarurilor morale absolute, universale si a prabusirii autoritatii religioase traditionale. Nietzsche nu celebra moartea lui Dumnezeu; mai degraba, el avertiza asupra potentialelor consecinte ale unei societati fara o baza morala ferma. Se temea ca pierderea valorilor religioase traditionale ar putea duce la nihilism, o stare in care viata este perceputa ca lipsita de sens sau valoare intrinseca.
Pozitia lui Nietzsche asupra acestei schimbari in cultura occidentala este ambigua – chiar si el nu pare sa fie complet sigur de toate implicatiile acestei schimbari dramatice. Pe de o parte, provocarea valorii in scadere a religiei este, de asemenea, o oportunitate. Este o oportunitate pentru indivizi de a-si crea propriile valori, de a imbratisa „Vointa de putere” (impulsul lor fundamental de a fi autonomi) si de a afirma viata in propriile lor conditii. Nietzsche a incurajat intotdeauna fiintele umane sa actioneze ca indivizi independenti si ca astfel de indivizi independenti sa-si asume responsabilitatea pentru propria lor existenta, sa-si gaseasca propriile valori si sa lupte pentru cresterea personala si autodepasirea – un fel de rezistenta la fortele externe de control.
Nietzsche a scris in mod deliberat intr-un mod de confruntare
Stilul de scris al lui Nietzsche este unul dintre cele mai cunoscute si importante din literatura occidentala. A fost adesea exagerat, puternic si exagerat; pentru ca Nietzsche a scris intr-un mod confruntativ, este important sa nu lasam ca asta sa ne incurce intelegerea asupra a ceea ce a vrut sa spuna de fapt. Nietzsche s-a vazut pe sine ca un profesor si, uneori, lectia pe care incearca sa ne-o invete este mai bine invatata nu printr-o discutie calma, rationala, ci aruncand lucruri si strigand.
Intr-adevar, stilul polemic al lui Nietzsche poate fi inteles ca o reflectare a urgentei pe care o simtea cu privire la problemele despre care scria. Intr-adevar, simtea ca cultura occidentala se afla la o rascruce de drumuri si era disperat sa nu luam drumul gresit. Prin urmare, Nietzsche a proclamat „Dumnezeu a murit” pentru ca a vrut sa ne trezim si sa ne dam seama cat de repede se schimba cultura occidentala, si nu neaparat in bine.
