Desi Franz Kafka este un romancier si scriitor de nuve bine cunoscut astazi, nu a castigat recunoastere decat dupa ce a murit. Kafka a pus esecul sau pe seama tatalui sau, despre care Franz credea ca i-a incalcat vointa si i-a provocat o anxietate uriasa in viata lui. Dincolo de legaturile problematice cu propria sa familie, a simtit in mod constant o deconectare intre el si toti oamenii, inclusiv prietenii sai, iubitul sau si societatea in ansamblu.
Aceasta lipsa de conexiune este unul dintre elementele existentialismului, care este o filozofie care sta la baza multor lucrari scrise ale lui Kafka. Iata o schita a anilor sai de formare, temele generale ale cartilor sale si modul in care povestile sale scrise se leaga de existentialism.
Franz Kafka: Instrainat social de la inceput
Franz Kafka s-a nascut la Praga, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, in 1883. Provenea dintr-o familie bogata de evrei din clasa de mijloc. Doi dintre fratii sai au murit in copilarie, asa ca era fratele mai mare a trei surori. El a fost influentat de stramosii sai materni, care se distingeau prin intelect, evlavie si melancolie. Ii lipsea aceasta legatura cu mama sa, care nu-si sustinea visele literare „neprofitabile”. Tatal sau l-a dezaprobat si mai aspru si a fost o prezenta intens dominanta in viata lui Kafka. Hermann Kafka a fost un negustor care s-a concentrat exclusiv pe succesul financiar si progresul social.
Pe langa lipsa de atasament pe care o simtea fata de oameni, se simtea si departe de Dumnezeu. Crescand intr-o familie de evrei, el nu a dus practicile religioase dincolo de cresterea sa si a respectat doar formalitatile sociale ale comunitatii sale atunci cand era necesar. In adolescenta, el s-a etichetat atat ateu, cat si socialist, ceea ce a fost evident in rebeliunea sa fata de institutia autoritara a scolii sale (in care a prosperat in mod ironic).
Ca adult, a participat la intalniri ale anarhistilor cehi inainte de Primul Razboi Mondial si a devenit interesat de sionismul socializat. A fost izolat de comunitatea germana din Praga pentru ca era evreu, dar convingerile sale intelectuale l-au izolat de comunitatea evreiasca. Alienarea sociala si singuratatea au fost teme majore in viata si opera lui Kafka.
Kafka a studiat dreptul la Universitatea din Praga, luandu-si doctoratul in 1906. In anul urmator, a inceput sa lucreze la o companie de asigurari; cu toate acestea, a renuntat din cauza lipsei de timp pentru a scrie pe o parte. In 1908, a gasit de lucru la Institutul de Asigurari de Accident a Muncitorilor, seminationalizat, pentru Regatul Boemiei.
Sa pensionat in 1922, cand tuberculoza lui a devenit prea debilitanta, decedand doi ani mai tarziu din cauza acesteia. Isi petrecea ultimii cativa ani de viata in si in afara sanatoriilor. A dispretuit viata de rutina la birou si nu a gasit nicio fericire in relatiile sale romantice. In 1923, a plecat la Berlin pentru a se dedica scrisului, dar a murit anul urmator la Viena.
O mare parte din lucrarea lui Kafka a fost publicata fara consimtamantul lui
In timpul vietii sale, Kafka a fost abordat de editori consacrati de avangarda si, oarecum fara sa vrea, a publicat mai multe scrieri. Prima sa carte publicata a fost Betrachtung (Contemplare sau Meditatie), o colectie de 18 povestiri lansata la sfarsitul anului 1912. Kafka dorea ca lucrarile sale nepublicate sa fie distruse inainte de a muri. Aceasta solicitare a fost ignorata de artistul literar si executorul Max Brod, care a fost un prieten, precum si un coleg scriitor care a scris biografia lui Kafka. Multe dintre lucrarile sale celebre au fost publicate postum fara acordul sau, inclusiv Procesul (1925) si Castelul (1926).
De la primele sale lucrari, personajele din povestile sale se lupta sa comunice cu ceilalti si sa inteleaga lumea si identitatile lor. Avea tendinta de a combina realitatea si fantezia si uneori crea manifestari fizice de iluzii sau metafore. Un alt motiv comun este teroarea de a fi legat de o sarcina usoara, reflectand nefericirea lui constanta fata de munca de zi cu zi. Opera sa reflecta intunericul care l-a mistuit; el credea ca raul exista peste tot si ca acest adevar inevitabil era neschimbabil, cu orice incercare de a repara aceasta realitate perceputa ca inutila de el.
Filosofia Existentialismului
Existentialismul este o categorie larga de filozofie care pune accent pe contemplarea naturii conditiei umane. Termenul a fost asociat pentru prima data cu Europa continentala incepand cu secolul al XIX-lea. Existentialismul a influentat foarte mult teoria psihologica si artele, poate chiar mai semnificativ decat filosofia insasi. Multe figuri iconice considerate existentialisti nu sunt cele care pretind acest nume; este o clasificare in care au fost grupati de catre altii.
In loc sa privim filosofia ca pe un subiect de nisa studiat doar de cei care se autointituleaza „filozofi”, credinta existentialistilor este ca aceasta filozofie este un mod de viata. Din punct de vedere tehnic, felul in care Socrate si-a trait viata in Grecia Antica ar putea fi un exemplu de existentialism, desi nu era un profesionist si nu a urmat filozofia (nu inca) dezvoltata. Idealistii germani din secolul al XIX-lea credeau ca filosofia nu se opreste la cunoastere, ci este despre a trai adevaruri fundamentale si a pune in aplicare schimbarea prin existenta, nu doar prin presupunere.
Anxietatea este un element definitoriu al existentialismului; este rezultatul realizarii ca fiintele umane exista pe cont propriu, in raport cu alti oameni si alte entitati. A trai autentic inseamna a recunoaste si a imbratisa aceasta existenta individuala, care provoaca anxietate. Lupta pentru libertate se leaga de aceasta, deoarece deciziile sunt considerate a fi luate numai de individ, separat de un plan predeterminat stabilit de un zeu. Acest lucru vine cu o mare responsabilitate, iar aceasta libertate absoluta este situata constant in contextul timpului si al judecatii altora.
Absurditatea existentei si a lumii in care existam este un alt element al acestei filozofii. Exista o lipsa de ratiune care duce la neintelegeri si la o multime de necunoscute de care oamenii trebuie sa fie constienti. Chiar si libertatea este considerata absurda; deciziile la care ajunge un individ cumva nu pot fi urmarite pe deplin. Pentru a exista autentic, actiunile libere ale cuiva trebuie sa fie recunoscute pentru a-si pierde libertatea odata puse in aplicare.
Desi principalele elemente ale existentialismului graviteaza in jurul individului, o dimensiune sociala sau politica este evidenta in sistemul de credinte. Relatiile cu ceilalti sunt apreciate, dar trebuie sa ramaneti constienti de tendintele conformiste ale „multimii”, care pot duce la mentalitatea mafiota. Autenticitatea este modalitatea de a evita acest lucru.
Este Kafka un existentialist?
Lumile lui Kafka pe care le construieste prin povesti sunt pline de deznadejde si disperare. El isi revarsa frustrarea fata de societatile birocratice conduse de capitalism in scrierile sale. Perspectiva pe care o detine este ca oamenii nu pot scapa de experienta alienarii, fortand civilizatiile individualiste sa apara si nu lasand nicio sansa pentru un viitor utopic.
Idealismul este o gluma pentru el; nu exista spatiu pentru a visa sa te conectezi cu ceilalti si, in acelasi timp, sa fii sinele tau autentic. Majoritatea personajelor lui Kafka s-au indepartat din comunitatile lor, acceptand absurditatea existentei si incearca sa traiasca cu aceasta constientizare.
Privind printr-o lentila existentialista, vinovatia se dezvolta din cauza ambiguitatii mortalitatii si a absentei adevarului obiectiv. Acest lucru duce la imposibilitatea de a obtine o satisfactie reala, ceea ce este evident printre personajele lui Kafka. Toti au ramas dorind mai mult, cautand o conexiune care nu este posibila.
Vinovatia se manifesta si prin optiunile nesfarsite dintre care oamenii trebuie sa aleaga atunci cand iau decizii. Personajele lui ajung sa vada acest liber arbitru ca pe un blestem. Incapacitatea lor de a se angaja, impreuna cu luptele lor pentru a distinge binele de rau, ii face sa nu se poata stabili niciodata sau sa se simta intemeiati.
Unul dintre mesajele principale care reiese din The Castle este ca esecul este inevitabil, iar fiecare incercare de a incerca sa reuseasca duce la mai mult esec. In Judecata , Procesul si In colonia penala , esecul de a fi autentic este o tema comuna; rezultatul este alienarea si lipsa de identitate. The Hunger Artist si Josephine the Singer, sau Mouse Folk, ambele portretizeaza indivizi creativi care raman fideli lor insisi, ceea ce duce in mod tragic la izolarea de toti ceilalti.
Existentialismul in metamorfoza
Nuvela Metamorfoza a fost publicata in 1915 si este una dintre cele mai cunoscute lucrari ale lui Kafka. Gregor Samsa este personajul principal, care se trezeste intr-o dimineata si se trezeste transformat intr-o insecta de dimensiunea camerei sale. Lucreaza ca vanzator pentru a-si sustine financiar familia. Pe masura ce povestea se dezvaluie, devine clar ca singurul rol pe care il indeplineste este pur si simplu acela de a castiga bani, in special pentru a-si putea indeplini visul surorii sale de a merge la scoala de muzica. Complexitatile lui ca individ sunt trecute cu vederea de catre familia sa, ceea ce duce la izolarea lui de ei. Acest lucru este ilustrat de usa incuiata a dormitorului sau, care actioneaza ca o bariera, pe care nu o pot trece dupa transformarea lui.
Deoarece nu este capabil sa indeplineasca functia pe care si-a atribuit-o prin propriile decizii, experimenteaza rusine si, prin urmare, o alienare si mai profunda. Gregor este consumat de neliniste existentiala, deoarece este constient de absurditatea vietii si de lupta constanta care conduce singur existenta. Conexiunea cu ceilalti era deja o provocare pentru el, dar acum comunicarea devine imposibila, deoarece vocea lui se schimba in ciripit si confuzie. Se retrage mai mult in sine, fara nicio speranta la orizont sa se intoarca in corpul sau uman.
Desi a lua forma unei insecte pare a fi mai rau decat forma sa anterioara, Kafka le percepe pe ambele ca fiind soarte masurate printr-un nivel ridicat de alienare. Desi Gregor putea sa-si paraseasca camera si sa se aventureze in lumea din jurul altora inainte de transformare, el a trait totusi o viata de singuratate si singuratate. Coruptia capitalismului ii rupsese spiritul cu mult timp in urma, iar el a vazut indivizii ca instrumente pe care ar incerca sa le convinga pentru bani. Moartea sa finala a fost cauzata de disparitia umanitatii sale, de caderea rapida a fizicii sale si de starea de incapacitate de care nu a putut scapa.
Ideea pe care Kafka o face in Metamorphosis si in celelalte lucrari scrise ale sale este ca deciziile sunt luate numai de indivizi, iar alegerile pe care le face cineva le determina soarta. Desi unii existentialisti cred in puterea sperantei, Kafka este un sustinator al acceptarii unei existente fara speranta, iar aceasta alienare este inevitabila daca autenticitatea este prioritara. Termenul „existentialism” nu fusese inca inventat in timpul vietii sale, dar citirea scrierilor sale dezvaluie cat de existentialiste erau credintele sale si existenta lui.
