Jazz-ul a aparut la inceputul secolului XX, in New Orleans, luand nastere din blues, folk si ragtime, nascandu-se in mijlocul comunitatilor afro-americane din sudul Statelor Unite ale Americii. In radacinile sale se regaseste forma si armonia muzicii europene, dar si baza muzicii africane in folosirea improvizatiei, sincopelor, a unor doua sau mai multe ritmuri conflictuale care nu deriva unul din celalalt, dar si a notelor de blues.
Jazz-ul este un spirit liber, in continua schimbare, care este diferit astazi si cu siguranta nu se va opri aici, va evolua mereu in alte ritmuri mai mult sau mai putin halucinante. El s-a imprastiat rapid in toata America, imprumutand cate ceva din fiecare zona, devenind un stil foarte complex. De la New Orleans Jazz, Kansas City Jazz sau Gypsy Jazz a alunecat spre Bebop la mijlocul anilor `40, apoi la ska jazz, Indo jazz, avant-garde jazz, acid jazz, nu jazz sau smooth jazz in zilele noastre.
Jazz-ul este foarte greu de definit, fiind de multe ori alunecos, dar cheia sa este clar improvizatia. Fiecare piesa va fi interpretata in multe feluri diferite si niciodata nu va suna identic a doua oara. De aceea, cred ca s-a mulat atat de bine in acei electrizanti ani `20 si in perioada care a urmat celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Jazz-ul intotdeauna a tinut pasul cu schimbarile economice sau sociale, mulandu-se pe sufletul agitat atat al interpretilor, cat si al ascultatorilor.
Printre cele mai marcante personalitati, doamnele jazz-ului au fost acelea care au avut puterea sa imbine halucinanta parte instrumentala cu vocea lor amestecata cu gravitate si delicatete. Vocile lor puternice, inflexiunile si usurinta cu care atingeau cele mai inalte note au imbracat sublim aceasta haina a muzicii si au patruns in sufletele contemporanilor. Imbracate in ravisante rochii elegante, atunci cand paseau pe scena transmiteau o forta incredibila iar publicul stia ca spectacolul care urmeaza va fi unic si incomparabil. Asa se intampla de fiecare data. Nicio reprezentatie nu semana cu cealalta. Ele apareau in mijlocul formatiei, in rochii superbe, ca niste regine de neatins. Dar, imediat cum spectacolul incepea, se eliberau de tot si isi lasau sufletul pe scena. Se distrau si simteau muzica. Asta este totul in jazz.
Sa simti, restul nu prea conteaza.
Ella Fitzgerald este poate chiar Prima Doamna a Jazz-ului. Ea este un model de stil, eleganta, forta si delicatete. Ea si-a dezvoltat un stil unic si inconfundabil de a canta. Cariera ei a durat peste 60 de ani si a obtinut 13 premii Grammy. Ella si-a innebunit si fermecat publicul de fiecare data, iar timbrul ei vocal si tehnica pe care le avea raman in continuare de neegalat. Billie Holiday este si ea o voce unica. Chiar daca vocea sa este mai limitata decat cea a Ellei, ea transmite cu totul altceva.
Billie canta cu mai multa pasiune si mai multa durere. Ella de multe ori poate fi tehnica, dar Billie simte altfel. Am auzit de la un muzician o comparatie frumoasa intre cele doua. Spunea ca daca Ella Fitzgerald canta despre iubitul ei care a parasit-o, poti avea senzatia ca el se va intoarce la un moment dat. Are un optimism in voce. Dar daca Billie Holiday canta despre iubitul ei care a parasit-o, simti ca acesta a murit si nu se va mai intoarce niciodata.
