4 moduri in care Arthur Schopenhauer difera de Immanuel Kant

Arthur Schopenhauer este de obicei mentionat alaturi de Fichte, Schiller, Kant si Hegel, cei mai cunoscuti contemporani ai sai la acea vreme. Cu toate acestea, Schopenhauer poarta cea mai mare asemanare cu Immanuel Kant. Desi Kant a fost o mare inspiratie, Schopenhauer a gasit totusi anumite limitari in filosofia profesorului sau.

Drept urmare, Schopenhauer a venit cu o filozofie originala. Aflati mai multe despre cum Shopenhauer a urmat aceeasi cale ca tutorele sau, Kant, dar a ajuns la o alta destinatie si despre cum difera filozofiile lor.

1. Asemanari si diferente in metafizica lui Schopenhauer si Kant

Fiind unul dintre adeptii idealismului clasic german care procedeaza dupa filosofia transcendentala a lui Kant, Schopenhauer se straduieste sa inteleaga lumea nu doar dintr-o perspectiva fenomenologica (cum a facut Kant), ci si sa inteleaga lumea noumenala.

El accepta ideea lui Kant ca lumea si intreaga realitate se impart in doua: lumea fenomenului (cum apar lucrurile) si lumea noumenelor (cum sunt lucrurile). In acest sens, el spune ca modul in care vedem lumea este de fapt doar perspectiva umana a modului in care este lumea cu adevarat. El a afirmat ca mintea umana este „programata” (relativ vorbind) sa vada si sa inteleaga lumea intr-un anumit fel. De exemplu, nu putem percepe un anumit obiect daca nu este situat in spatiu si timp si daca nu sufera relatia cauza-efect. Din aceasta, nu rezulta ca lucrurile pe care le percepem sunt asa cum sunt in sine, dar implica ca exista o anumita legatura intre fenomene si lucrurile in sine – noumenele.

Desi Kant s-a opus cu tarie respingerii conceptului de lucruri in sine, el tot credea ca nu putem sti nimic despre natura unor astfel de lucruri. Conform intelegerii lui Kant, toata cunoasterea umana este limitata la lumea fenomenelor. Pe de alta parte, Schopenhauer urmareste sa identifice lucrul in sine, cat mai bine posibil.

Schopenhauer accepta, de asemenea, conceptia lui Kant ca „prima lume”, lumea in sine, nu poate fi cunoscuta direct. Cu toate acestea, el credea ca, printr-o analiza detaliata a lumii fenomenelor, putem ajunge sa stim ce este de fapt lumea in sine, deoarece, la urma urmei, lumea fenomenala este o manifestare a lumii noumenelor. In acest fel, Schopenhauer examineaza indirect natura lucrului in sine si acesta este un mod important in care se desparte de tutorele sau.

Spre deosebire de Kant, care credea ca exista o pluralitate de lucruri in sine, Schopenhauer a sustinut opinia ca poate exista un singur principiu ca baza si suport al lumii realitatii. El face acest lucru in felul urmator. El incepe sa analizeze formele timpului, spatiului si cauzalitatii. El, ca si Kant, le-a vazut ca fiind extrem de dependenti si situati in lumea fenomenelor. Cu toate acestea, el isi da seama ca nu este nevoie sa se separe si sa distinga un lucru de altul, deoarece distinctia lucrurilor este valabila numai in cadrul lumii fenomenale. O astfel de distinctie este posibila numai datorita formelor timpului, spatiului si cauzalitatii, spune el.

In plus, daca astfel de forme sunt complet extrase din lumea noumenala, aceasta devine o lume in care totul este una. Cu alte cuvinte, lumea noumenala este complet transcendenta in ceea ce priveste formele timpului, spatiului si cauzalitatii. Astfel, pluralitatea sau multiplicitatea lucrurilor este prezenta numai in lumea fenomenelor. De aici, el ajunge la concluzia ca orice se afla in spatele lumii reprezentarilor trebuie sa fie unul si nediferentiat.

2. Asemanari si diferente in epistemologia lui Schopenhauer si Kant

In identificarea aceluia – lucrul in sine – Schopenhauer urmeaza analiza lui Kant despre modul in care ajungem sa cunoastem lucrurile. Si anume, Kant sustine ca toate cunostintele despre obiecte ne vin prin simturi, care sunt „aranjate” in continuare de ratiune, terminand in minte.

In acest moment, Schopenhauer subliniaza ca pentru fiecare dintre noi in mod individual, exista un obiect de cunoastere caruia aceasta conceptie nu poate fi pe deplin aplicabila si acesta este propriul nostru corp. Si anume, obtinem cunoasterea corpului nostru prin simturi. Totusi, pe langa aceasta, avem si un alt tip de cunostinte care sunt de alta natura si care nu urmeaza ordinea anterioara. Fiecare dintre noi are o cantitate mare de cunostinte despre acest obiect care nu trece deloc prin simturi. Cunoastem de fapt acel obiect direct din interior. O astfel de cunoastere directa, fara sens, a acestui obiect de cunoastere care vine din interior serveste drept cale catre cunoasterea naturii interioare a lucrurilor in general, spune Schopenhauer. Aceasta, spune el, este vointa.

Potrivit lui Schopenhauer, fiecare miscare a corpului este o expresie sau manifestare a unei dorinte, impuls sau impuls de un fel. Desi de obicei ne referim la miscarile corporale ca fiind acte ale vointei, conform lui Schopenhauer, aceasta este o greseala. Nu exista un act al vointei care provoaca sau are ca rezultat o miscare corporala. Gandul sau vocea vointei nu este cauza miscarii corpului, dar miscarea corpului este manifestarea instantanee a vointei. Vointa si miscarea fizica sunt unul si acelasi lucru.

Acelasi lucru este valabil si pentru alte obiecte din univers, nu numai pentru noi insine, spune Schopenhauer. Universul este format din materie in miscare, iar materia este de fapt spatiu umplut cu energie. Materia se transmuta in mod necesar in energie. Ceea ce este fundamental si absolut in lumea fenomenala este energia si aceasta este vointa. Noumenele necunoscute trebuie sa fie ceva prin care se manifesta lumea fenomenala. In acest sens, lumea noumenala se manifesta ca energie sau mai degraba vointa, folosind terminologia lui Schopenhauer.

Aici, este important de subliniat ca, in mai multe randuri, Schopenhauer mentioneaza ca utilizarea termenului „vointa” nu are nimic de-a face cu activitatea constienta a omului, viata lui sau caracterul sau. Exista aceeasi cantitate de vointa (energie) in caderea pietrei ca si in miscarea corpului uman. Intregul univers al naturii anorganice este o manifestare a vointei, iar sarcina fizicii este sa descopere legile, regulile si principiile unor astfel de miscari.

3. O viziune pesimista asupra lumii si vietii

Privind prin prisma filozofiei lui Schopenhauer, s-ar putea ajunge la concluzia ca lumea este un loc oribil, plin de rau, nedreptate, represiune, groaza, tortura si suferinta eterna. El caracterizeaza vointa ca un fel de forta, o energie care este in miscare si actiune constanta si care nu are nici un scop sau un scop final. De aceea lumea in care traim este asa, la fel ca viata insasi. Pesimismul lui iese pe deplin la suprafata cu afirmatia ca ar fi mai bine ca lumea sa nu existe deloc decat sa existe ca atare.

Privind la filosofia sa pesimista asa cum am prezentat-o ​​mai sus, este inevitabil si aproape imposibil sa nu ne intrebam cum putem face fata lumii vointei. Cum putem obtine adevarata fericire si fericire? Este posibila o astfel de viata? Ei bine, da. Iar raspunsurile la aceste intrebari se afla in lume ca reprezentare.

Intr-adevar, in ciuda conceptiei sale pesimiste asupra lumii si a intelegerii vietii ca lipsita de sens, fara valoare si plina de durere si suferinta constanta din cauza naturii malefice a vointei, ar trebui sa ne amintim totusi ca Schopenhauer ne ofera lumea reprezentarilor. Aceasta este lumea in care atribuim sens lucrurilor. Prin urmare, in aceasta lume, Schopenhauer ofera o cale de evadare ocazionala din durerea constanta.

Acest lucru este posibil, spune Schopenhauer, prin contemplarea estetica a artei, prin crearea artei sau pur si simplu bucurandu-se de ea. Prin arta, de fapt, ne eliberam de catusele vointei, de miscarea si actiunea ei neincetata care nu au deloc rost. Schopenhauer descrie experienta artei ca pe o experienta in care timpul nu mai curge pentru o clipa, iar in acel moment, simtim frumusetea pentru ca suntem eliberati de povara si sufocarea constanta a starii normale de viata.

Dintre arte, el pretuieste cel mai mult muzica. De aceea spune explicit: „ Este greu sa gasesti fericirea in tine, dar este imposibil sa o gasesti in alta parte. ” (Lumea ca vointa si reprezentare, 1818)

Schopenhauer mentioneaza si un alt mod de a face fata lumii si de a face fata suferintelor noastre din viata. Acesta este conceptul de a intoarce spatele lumii si vointei sau de a nega vointa. Acest lucru se realizeaza prin asceza completa sau practica automutilarii, care este predicata si practicata in mai multe religii. Asceza de care vorbeste Schopenhauer consta in trecerea prin mai multe niveluri sau serii de niveluri care duc la ceea ce Schopenhauer interpreteaza ca respingerea completa a vointei, stingerea completa a dorintelor si dorintelor si negarea vointei de a trai.

Ceea ce Schopenhauer are in vedere ca forma de asceza nu este sinuciderea, ci ceva similar si apropiat conceptual de ideea de Nirvana in budism. Rezultatul final al procesului de tagaduire de sine constructiva si productiva, din cate putem sti, este negatia fiintei si experienta unei stari de nefiinta sau neant.

4. O privire de ansamblu asupra diferentelor dintre Schopenhauer si Kant

Schopenhauer, desi a urmat traditia idealismului clasic german, si in special Kant, este singurul mare ganditor al gandirii filosofice occidentale care face o paralela intre traditiile occidentale si cele orientale. Putem vedea ca in conceptul sau despre negarea vointei.

El este, de asemenea, primul mare ganditor al filozofiei occidentale care a declarat deschis ca este ateu. A fost si unul dintre marii autori de proza germana. Multe dintre propozitiile sale sunt scrise intr-un stil atat de aforistic incat sunt adesea scoase din context si publicate separat sub forma de carti mici sub forma de epigrame. Din punct de vedere intelectual, acesta este un dezastru deoarece minimizeaza si ignora complet faptul ca Schopenhauer a construit un intreg sistem a carui filozofie poate fi inteleasa doar ca intreg. De aceea, o paralela intre filosofia sa si filosofia „tutorului” sau Kant a fost esentiala.

Desi este aproape imposibil de inteles filozofia lui complet separata si desprinsa de filosofia lui Kant, pana la urma, el si-a construit totusi o filozofie proprie si astfel a contribuit foarte mult la bogatia filosofica.